Archive for opera şi activitatea

„ISTORIA ROMÂNIEI, MAI ALES ISTORIA EI VECHE, A FOST MUTILATĂ ŞI RĂSTĂLMĂCITĂ”

Câteva fapte şi opinii oglindite într-un interviu recent

1. Ce este „Societatea Dacia Revival” şi care sunt scopurile sale educative?
Societatea „DACIA REVIVAL INTERNATIONAL” este astăzi cea mai cunoscută asociaţie de largă audienţă dedicată studiului istoriei vechi a României. Nucleul societăţii, pe care am înfiinţat-o la New York în anul 1999, creşte mereu, astfel încât astăzi există filiale active în România, Germania, Elveţia, Spania, Macedonia şi Australia. Iubitori ai istoriei noastre vechi din alte câteva ţări ale lumii şi-au exprimat recent intenţia de a-şi constitui propriile lor filiale. „Dacia Revival International” a fost – şi este în continuare – principalul organizator al congreselor internaţionale de dacologie care au loc în România. Am ridicat în România, prin cheltuială proprie, statui şi monumente omagiale dedicate strămoşilor noştri geto-daci. Am acordat burse de studiu unor merituoşi studenţi români, premii şi distincţii. Edităm revista „DACIA MAGAZIN”, care are distribuţie internaţională, avem la New York o staţie de televiziune, „Dacia TV”, (vezi şi
www.dacia.tv) şi deţinem un foarte frecventat site pe internet, la www.dacia.org . Activitatea filialelor o constituie studiul istoriei noastre vechi pe baza ultimelor cercetări, rezultate şi ipoteze ştiinţifice, corelate pluridisciplinar. Această corelare este operată atât de cercetători voluntari, cât şi de consacraţi profesional: arheologi, istorici, sociologi, arhitecţi, lingvişti, bibliologi, ingineri constructori sau metalurgişti, astronomi şi matematicieni, topografi şi geologi, profesionişti în geodezie, chimie, analiză spectrală şi magnetometrică, doctori şi biologi. După cum se poate observa, un foarte variat buchet de profesii colaborează productiv la reexaminarea fondului de informaţie absolut necesar validării sau infirmării unor concluzii vechi, de cele mai multe ori net depăşite de actuala informaţie stiinţifică. Caracterul „pluridisciplinar” al cercetării contemporane justifică prezenţa în acest buchet al unor lucrători cu profesii diferite, dar care contribuie revelator la stabilirea adevărului istoric. Numeroşi specialişti ai societăţii noastre au fost nu numai marginalizaţi, dar chiar ignoraţi ostentativ de „istoricii tradiţionalişti” ai ultimelor două secole din mileniul trecut care socoteau că domeniul cunoaşterii trecutului este o moşie personală care le aparţine exclusiv şi că „biletul de intrare” în acest univers l-ar constitui doar diploma de absolvent al Facultăţii de Istorie. În această nouă eră a computerului, nu numai informaţia cursurilor universitare, ci şi un enorm volum informativ se află, prin internet, la dispoziţia oricărui intelectual interesat de acest domeniu. Şi, cum istoria României, mai ales istoria ei veche, a fost mutilată şi răstălmăcită nu numai dintr-o ignoranţă datorată unor complexe de inferioritate dar, cel mai adesea, prin servituţi solicitate de caleidoscopul geopolitic, este astăzi o chestiune de demnitate naţională prioritară scoaterea de sub obroc a acelor dovezi (şi ele sunt multe, nu numai arheologice!) care demonstrează că strămoşii noştri au fost autohtoni autentici în vatra Europei şi nu nişte neica-nimeni purtaţi într-acolo de cine ştie ce vânturi şi furtuni ale vremurilor. Cu alte cuvinte: noi, strănepoţi ai pelasgilor danubieni, ai marelui şi respectatului neam al traco-daco-geţilor, locuim cu îndreptăţire în propria noastră casă!

2. Recent, guvernul României a organizat şi sărbătorit „1900 de ani de la formarea poporului român”. De ce este această sărbătoare, de fapt, o ocazie de comemorare tristă?
În întrebare dumneavoastră există o sintagmă care cu siguranţă nu vă aparţine, ci este expresia nefericitei formulări cu privire la evenimentul din acest an pe care guvernul român îşi propusese să-l… omagieze (!!). „Formarea poporului român acum 1900 de ani” este o sintagmă absurdă, căci un popor ca al nostru, cu o asemenea întindere şi vigoare, nu se putea „forma” peste noapte – fie ea şi cea a Evului Mediu! – doar într-o şesime din teritoriul geto-dacic, chiar şi în aceasta dacii rămânând copleşitor majoritari! Ceea ce nişte suspecţi consilieri de moment ai acestui guvern au propus (şi erau cât pe ce să realizeze!), era celebrarea naţională şi…atenţie!… internaţională (!), a… invadării unei şesimi din pământul străbunilor noştri de către legionarii lui Traian. Cred că ar fi fost o premieră mondială: un popor care-şi omagiază nu eroii luptători pentru libertatea pământului strămoşesc, ci… invadatorii! Toate filialele societăţii noastre (şi, elocvent, acţiunii noastre i s-au alăturat o serie de alte asociaţii ale iubitorilor adevăratei istorii a României, inclusiv din media scrisă, audiovizuală şi internet) au protestat la nivel prezidenţial, guvernamental, stiinţific şi de conducere religioasă a ţării. Cel de-al 7-lea Congres Internaţional de Dacologie, care a avut loc la sfârşitul lui iunie în Bucureşti, urmat de o comemorare publică la Orăştie, a fost dedicat eroicei lupte pentru neatârnare conduse de regele dacilor, Decebal. Comemorare, şi nu celebrare! O „celebrare” şi-ar fi dorit fie niscaiva bărbi academice care au apucat în secolul trecut să-şi ridice piedestale lăudând, sub semnătură proprie, toate perioadele de
>>> întreg interviul aici >>>

Lasă un comentariu

„NOI NU SUNTEM URMAŞII ROMEI” – un interviu de Gheorghe Budeanu

– Domnule Savescu, cine sunt parintii dumneavoastra?

– Tatal meu a fost colonelul Savescu, fost sef al apararii antiaeriene a Bucurestiului in timpul razboiului. Si-a facut studiile in Germania – matematica superioara, astronomie si balistica. Pe vremea lui Hitler, lucra in Germania. Cand a vazut ca lucrurile s-au incurcat mult, s-a intors in Romania, unde s-a casatorit si a avut doi copii: pe mine si pe sora mea, Aida Savescu, cantareata de opera.

Pe linia tatalui, sunt moldovean get-beget. Bunicul era dintr-o comuna de langa Iasi, care se numea Saveni. Avea o moara, la care venea lume multa.

– Numele Savescu de la comuna vi se trage?

– S-ar putea sa fie… Mai tarziu, Savenii au fost inghititi de Iasi, au disparut. Bunica era si ea moldoveanca, dar din partile acestea, de la Ivancea. In 1976, am incercat sa vad locurile bunicii. Am ajuns la Chisinau. Mi-a placut, dar mi se parea ca nimeni nu mai vorbeste romaneste pe aici. Aveam un ceas american care canta muzica scotiana la fiecare ora. Am intalnit o tiganca care vorbea romaneste. Vindea flori in centrul Chisinaului. M-a intrebat daca nu vreau sa-i vand ceasul. I-am spus ca nu. „Iti dau toate florile”, zice ea. Si m-a dus undeva in parc, langa statuia lui Stefan cel Mare. Mi-a dat trei cosuri cu foarte multe flori. Venisem din Romania cu un autobuz, impreuna cu 41 de doctori. Si le-am spus: „Am toate florile astea, le ducem la Stefan cel Mare”. Imediat a aparut la toti sentimentul patriotic. Am poze foarte frumoase de atunci: un cortegiu de medici din Romania care inunda cu flori spatiul din jurul monumentului.

Anii au trecut si l-am cunoscut pe ambasadorul Republicii Moldova la ONU, Tudor Pantaru, un om deosebit, pe care l-am respectat si am ramas prieteni. Datorita lui, am revazut, acum trei ani, Chisinaul. Azi, lucrurile mi se par schimbate. La aeroport, peste tot lumea vorbeste romaneste. Unii vorbesc si ruseste. Evident, nu poti sa le interzici, caci aici s-au nascut…

– Si americanii educa sentimentul internationalist?

– Americanii au scoli pentru toate nationalitatile din lume. Toate sunt insa pana la un punct. In momentul in care vrei sa ocupi o pozitie intr-un sistem in care sa primesti bani americani, daca nu stii engleza, nu poti sa intri.

– Atunci, in 1976, n-ati ajuns la Ivancea?

– Nu, nu mi-au dat voie sa ies din Chisinau. Aveam un ghid care vorbea perfect romaneste. L-am intrebat: esti roman? Mi-a raspuns cu un fel de ura: „Nu”. Am mers mai departe. Am ajuns la Bender. Nu ne-au dat voie sa fotografiem cetatea. Aveam un aparat foto si am facut cateva poze. Ghidul s-a uitat la mine, dar n-a zis nimic. A fost un om amabil, cine stie ce probleme avea si el… Anul trecut, m-am reintors la Chisinau. Tudor Pantaru a vrut sa ma duca la Cricova, sa vad cramele. Am refuzat: am venit pentru o zi si vreau sa vad Ivancea, Orheiul. Am ajuns acolo si el mi-a facut cunostinta cu Andrei Vartic. Am ramas impresionat de acest om si de ceea ce a facut el. Mi se pare ca a facut mai mult decat multi romani din Romania si de pretutindeni pentru neamul romanesc. Pastrez legaturile cu el.

– Ati gasit la Ivancea rude?

– Nu, au disparut.

In America, inteligenta m-a ajutat sa fac bani

– Cand ati plecat in America?

– In 1977. Am simtit ca situatia din Romania te ingradea si nu mai puteai face nimic. Era un plafon peste care nu mai puteai trece. Devenisem un chirurg bun, dar asta nu ma salva. Ca sa plec, m-a ajutat Ambasada americana din Bucuresti. O persoana de la ambasada m-a inclus pe o lista speciala, pe care Ceausescu a semnat-o cu scarba: „Sa plece astia din tara!” Si am plecat. Dupa ani de zile, l-am intalnit pe acel om de la ambasada, David Fandenberg, ajunsese congresman. L-am ajutat in campaniile electorale cu bani. Intr-o zi, a venit din Carolina de Nord la New York ca sa vada cine e omul care il ajuta cu atatia bani si de ce. Si i-am spus adevarul: „Tu ai fost cel care mi-ai schimbat viata cand eram in Romania si nu puteam sa plec. L-am dus la Societatea doctorilor romani „Pan America”. Colegii m-au intrebat: „De ce il onorezi?”. Le-am raspuns: „Am fondat aceasta societate si cu ajutorul acestui congresman”.

– Dar de unde avea Napoleon Savescu bani ca sa-l ajute pe viitorul congresman? >>> mai departe aici >>>

Lasă un comentariu