Onoare memoriei lui Nicolae Densuşianu

„Dacia Pre-istorica” este o protoistorie a Daciei, este de fapt prima si singura de acest fel, o lucrare plina de mitologie si de filologie, care la aparitia sa ( postuma: 1913 ) desteapta o admiratie si un entuziasm nemarginit, dar si mari gelozii, care au dus pana la negarea valorii acesteia de citva „eruditi” care nu puteau accepta calcarea in picioare a mitului originei noastre romane. Sa nu uitam ca anul 1871 a fost acela in care Alexandru Odobescu instituia, prin Societatea Academica (precursoarea Academiei Rom^ne de mai tirziu ), un premiu pentru cea mai buna lucrare asupra popoarelor care au locuit tarile rom^ne de la stinga Dunarii, inainte de cucerirea acestor tari de catra romani. Atras de acest subiect, si atunci controversat, studentul Grigore Tocilescu il va prezenta la Praga ca teza sa de doctorat. In anul urmator el va inainta la Societatea Academica teza sa si va obtine premiul. In 1880 va apare si cartea sa „Dacia inainte de Romani” in care el a folosit din abundenta lucrarea invatatului sas Carl Gooss „Cronica descoperirilor arheologice din Transilvania” cat si „Schite despre istoria culturii preromane a bazinului mijlociu al Dunarii”. El va folosi interpretarile si concluziile gresite ale lui Gooss si, totusi, contemporanii lui, ca si altii mai tarziu, il vor aprecia.Totusi C.I Istrate in prefata de la editia 1913 la „Dacia preistorica” spune la pagina LIII despre Tocilescu : „faptele adunate acolo sunt puse ca obiectele dela un colectionar, care aduna fara ca sa fie bine orientat.” Mult mai serios decat Tocilescu va fi I Andriesescu care isi va lua doctoratul la Iasi cu o „Contributie la Dacia inainte de Romani, 1912″, tratand amanuntit si constiincios chestiunea neoliticului din Dacia. Insfarsit il vom avea pe Vasile Parvan cu lucrarea sa „Getica” prezentata pe 27 iunie 1924 ( cu 3 ani inainte de moarte) in fata Academiei Romane.

Nicolae Densusianu insa ii depaseste pe toti prin gradul lui de eruditie, prin visiunea sa globala asupra spatiului Carpato-Dunarean, prin felul in care s-a contopit efectiv cu epoca descrisa dandu-ne senzatia ca, chiar a si trait-o. El a avut cea mai corecta intuitie a evenimentelor petrecute atunci, demult, pe teritoriul nostru . Cand azi istoria spatiului Carpato-Dunarean este redescoperita de niste straini, ca Marja Gimbutas, care asemenea lui N.Densusianu considera drept vatra a vechii Europe acest spatiu unde noi rom^nii ne gasim astazi, de fapt ne reantoarcem la El, la cel ce a prezentat pentru prima oara pe noi, pe daco-rom^ni drept popor primordial si formator al Europei. De multe ori am auzit persoane ” bine intentionate” care-mi spuneau : hai sa nu ne laudam asa de mult, vecinii se vor supara pe noi. Dar stiu ei cine a fost Nicolae Densusianu?

Intr-o familie de mici nobili rom^ni hategani, se naste pe 18 aprilie 1846 la Densus, in Ardeal, Nicolae Pop.Tatal sau, Bizante Pop, parohul Densusiului era casatorit cu Sofia cu care mai avea un baiat, pe Aron Pop, nascut in 1838. Scoala primara o va face la Hateg, iar gimnaziul la Blaj unde datorita faptului ca numele Pop era asa de frecvent, si pentru a-l deosebi de ceilalti i se va adauga numele comunei de unde provenea; asa ca a devenit Nicolae Densusianu, nume care va deveni faimos nu numai datorita lui si fratelui lui Aron dar si nepotului lui, Ovidiu Densusianu ( fiul lui Aron ). La gimnaziul din Blaj a avut sansa sa-l aibe ca professor pe Timotei Cipariu, carturar si patriot. In continuare va absolvi Academia de drept din Sibiu.

Sa nu uitam ca in aceasta perioada Tara Moldovei si cu Tara Vlahilor s-au unit sub domnia lui Cuza (1859-1866), legile si reformele noi orientand Principatele Unite spre o adevarata democratie . Ca urmare a implementarii noului cod penal, civil si de procedura penala, a reformei agrare, Cuza se va trezi izolat, lipsit de sfetnici si prieteni, lipsit de sprijinul bisericii si va fi nevoit sa abdice. Nobilii rom^ni cutreera Europa incercand sa gaseasca un pretendent strain la tronul Principatelor. Daca Filip de Flanda ii refuza, ei vor alerga la tanarul si saracul Carol de Hohenzollern, care dupa un lung voiaj, plin de peripetii (avand un pasaport fals si imbracat in tobosar elvetian ) va sosi in Principatele Unite si il va „inlocui” pe cel ales constitutional de poporul nostru, pe Cuza.

Istoria rom^nilor transilvaneni in veacul al XIX-lea era departe de succesele politice ale moldovenilor si vlahilor, prinsa intre tot mai energicul sentiment national maghiar si politica ezitanta, in general antirom^nasca, a curtii de la Viena. In februarie 1867 s-a anulat autonomia Principatului Transilvaniei si s-a proclamat unitea sa ci Ungaria. Anexarea Transilvaniei, care fusese de secole un Principat autonom, la Ungaria a marcat inceputul unei politici de activa maghiarizare a populatiei majoritare locale, a daco-rom^nilor. Situatia politica a rom^nilor atunci in Transilvania era deosebit de dificila. Si totusi in aceasta perioada a anului 1867, la varsta de 21 de ani , Nicolae Densusianu, va face o excursie in „tara” si se va adresa Societatii academice solicitand un ajutor financiar. Ioan Heliade-Radulescu, presedintele de atunci al Academiei, ii ofera suma de 2000 de lei, tocmai primita din partea orasului Braila pentru ajutorarea tinerilor rom^ni „de peste hotare”. Dupa terminarea cursurilor universitare ale Academiei de drept din Sibiu, lucreaza pentru cateva luni ca notar al orasului Fagaras, unde fratele sau, Aron, era avocat, apoi, dupa luarea examenului de stat la Sibiu isi va deschide el insusi un cabinet de avocatura la Brasov in februarie 1873 si unde va sta pana in aprilie 1877.

Haituiala politica a daco-rom^nilor transilvaneni se inrautateste pe zi ce trece. Apare legea nationalitatilor (1868) care recunostea o singura natiune in stat, cea maghiara; legea electorala (1874) care, daca la inceput a ingradit drepturile populatiei de la sate, precumpanitor nemaghiara, va ajunge in decursul a catva ani sa dea drept de vot numai stiutorilor de limba maghiara si absolventilor unei scoli de stat. Din 1878 s-a instituit legea privind delictul de agitatie contra natiunii, pe temeiul careia se putea reprima orice opozitie nationala; un sir de legi scolare, incepand cu cea din 1868 si culminand cu celebra lege a lui Apponyi, au impus treptat limba emigrantilor maghiari in dauna celei autohtone daco-rom^ne; in 1896, legea Banffy hotara maghiarizarea numelor satelor si oraselor. La 15 mai 1868, cu prilejul comemorarii a 20 de ani de la revolutia din 1848, conducatorii rom^nilor transilvaneni au facut public „pronunciamentul de la Blaj”, o repetare a programului national din 1848. Se cerea abrograrea unirii cu Ungaria si revenirea la vechiul statut de Principat autonom, cu recunoasterea dreptului tuturor nationalitatilor. Arestati imediat, autorii pronunciamentului au fost totusi gratiati de imparat. Un an mai tarziu (martie 1868) se tine conferinta de la Miercurea, la care s-a decis infiintarea unui Partid National rom^n, prezidat de I. Macelaru. Un partid similar se constituise cu o luna in urma in Banat , sub conducerea lui Al. Mocioni. Cele doua vor fuziona in 1881, formand Partidul National rom^n.

In acest uragan de trezire al sentimentului notional al romanilor din Ardeal si de pretutindeni il gasim pe tanarul Nicolae Densusianu trecand „in tara„, in aprilie 1877, pentru ca in februarie 1878 sa i se recunoasca cetatenia. In cateva luni isi echivaleaza toate titlurile si in octombrie 1878 il gasim la baroul Ilfov ca avocat. Deci, o data cu trecerea trupelor noastre in Turcia-Plevna (1877), N.Densusianu intra in „tara„, de data aceasta definitiv. Debutul literar al lui N.Densusianu are loc in 1866, in revista „Familia” unde publica poeziile „Ziua mea” si „Melancolia”. Mai tarziu in poezia „Lautarul” vorbeste despre faptele lui Stefan cel Mare. Intuitia sa politico-istorica se gaseste in nuvela „Simonida” a carei actiune se desfasoara pe un spatiu vast : Constantinopol, Caucaz, Persia, Asiria, hanatul tataresc si Tarile rom^ne (unde in Muntenia domnea la 1303 Stefan-Voda Mailat Basarab ). Incet, incet N.Densusianu incepe sa se manifeste ca unul care vede mult mai departe decat Transilvania lui iubita si martira, care intelege sa vada mai departe de tara lui draga Romania, care priveste in departare peste Macedonia pamant locuit de fratii nostri asupriti si dezmosteniti, vazand pe daco-rom^ni acolo unde au existat de cand lumea, el ii vede in locurile care si azi au in pamantul lor oasele stramosilor nostri, el are acea viziune de exceptie a leaganului poporului carpato-dunarean.

Prima sa publicatie in tara a fost: „L’element latin en orient. Les Roumains du Sud, Macedoine, Thessalie, Epire, Thrace, Albanie, avec une carte ethnographique par N.Densusianu et Frederic Dame”, din 1877. Bazat pe scrieri anterioare, cat si pe cercetari personale, el pune cu seriozitate in atentie problema Macedoniei, a fratilor nostri. Oare cati dintre istoricii nostri o vor mai face? Noi speram ca Europa sa-i ajute, dar pentru ca Europa sa-si faca datoria, trebuie sa ne o facem noi intai. Porneste la culegerea oricaror documente de interes pentru istoria noastra. I se incredinteaza de catre Societatea Academica sarcina de a cerceta arhivele si bibliotecile din Ungaria si Transilvania pentru a culege informatii referitoare la istoria rom^nilor. Rezultatul va fi darea de seama : „Cercetari istorice in arhivele si bibliotecile Ungariei si Transilvaniei” . La 15 aprilie 1880 el devine Membru Corespondent al Academiei Romane. In continuare el culege si alte documente privitoare la istoria Rom^niei; descopera si transcrie 20 de manuscrise de cronici privind Tarile rom^ne. Modest, inteligent, foarte cult, cunoscator profund al limbii latine si eline, a germanei, francezei, italienei si ungarei; inzestrat cu o vointa de fier si cu o rabdare si perseverenta extraordinara, el a continuat sa uimeasca prin ceea ce a facut si va face. Anul 1885 marcheaza in activitatea lui N.Densusianu un moment de cea mai mare importanta: acum incepe sa lucreze la „Dacia preistorica”, opera grandioasa in care a ridicat la cel mai mare pret cinstirea istoriei adevarate a patriei. Din nefericire aceasta lucrare a aparut intr-o perioada cand latinismul si ideea latinitati inflorea in tara noastra, ideie politica si religioasa (de tip catholic) care ne va trage in jos puntru cateva sute de ani. Desartaciunea ideei aparitiei poporului rom^n dupa anul 106 ca un popor tanar in Europa, goliciunea ei il revolta pe N.Densusianu, dar nu si pe contemporanii sai si de ce sa nu recunoastem ea continua si astazi, fiind perpetuata tocmai de cei pusi sa apere demnitatea si destinul poporului nostru. Dar de fapt cum a aparut ea?

Grigore Ureche ( 1560-1647 ) in „Letopisetul Tarii Moldovei ” aminteste ca „noi de la Rim ne tragem”. Ce informatii deosebite o fi avand acest carturar acum aproape 500 de ani si pe ce s-a bazat el nimeni nu stie; poate pe o intuitie de moment, stand inchis intr-o chilie amarata si visand la Roma si romani. Raul adus de el istoriei poporului nostru a fost si este de neimaginat. Dar ce putem spune de cei ce i-au preluat ideia si au inceput sa o raspandeasca cu mandrie? Vorba lui Caragiale : tradare, tradare, dar sa o strim si noi! Miron Costin, un alt savant al antichitatii rom^ne, nu a vrut nici el sa fie mai prejos de inaintasul lui asa ca incepe sa popularizeze aceasta idee chiar si in alte limbi , ca in poloneza in lucrarea „Poema Polona”. Dar ei nu sunt singurii. Le urmeaza in 1558 Nicolas Olahus, cel ce a scris „Geografia Ungariei”, si care se mandrea ca se trage din colonistii romani ai Daciei. Nu sunt foarte multi, in istoria civilizatiilor cei ce se mandresc cu o origine bastarda, dar el o face chiar cu mandrie. Aparent aceasta origine dubioasa a poporului nostru ( faptul ca femeile si fetele dacilor s-au repezit sa se culce soldatii romani invingatori ) ia suras si lui papa Pius II. In secolul XVII , doi alti emeriti „savanti”, Dimitrie Cantemir si stolnicul Constantin Cantacuzino vor prelua aceeas greseala istorica, a originii poporului nostru si o vor populariza.

Deci din greseala in greseala spre istoria romana; astfel se perpetuiaza idea nefasta si eronata a originii poporului nostru. In secolul XVIII-XIX apare Scoala Ardeleana cu corifeii ei : Samuel Micu, Petru Maior si Gheorghe Sincai. Acum ce mai putem face? In scoli, in gimnazii si universitati se preda nestiinta prin stiinta. Ei bine, intr-o asemenea perioada el, Nicolae Densusianu are curajul sa-i infrunte pe toti si sa le dovedeasca o alta origine a poporului nostru, una care se intinde pe mii si mi de ani, una care te face sa-ti vezi bunicile, stra-bunicele si stra-stra-bunicele nu ca niste femei de moravuri usoare, gata sa se aventureze in legaturi amoroase cu invingatorii, ci ca niste personae demne de respectat. O istorie triviala si incorecta a poporului nostru el nu a inteles sa o accepte. El isi inchina toata puterea de munca si suflarea pentru neamul din care a iesit si cu care se mandrea. El era dintre aceea care iubeau, iubeau cu patima toata tara locuita de rom^ni, fara anume hotare decat acela a graiului nostru iubit. Dacia, Dacia protolatina, Dacia Pelasga era patria pe care o respecta si pe care a iubit-o, pentru a carei inaltare a muncit si s-a sacrificat.

In 1908 marele conferentiar Nicolae Iorga (dupa mama Argiropol ), la prima conferinta de la Universitatea Populara de la Valenii de Munte, a pus in circulatie asa-zisa „romanizare”a poporului dac care a franat cercetarea dacica pentru cateva zeci de ani.

Oare cei ce inca ne scriu istoria nu au aflat de:

(1) – scrisul misterios de la Rast, vezi „Madona de la Rast”, descrisa de profesoara de arheologie din Los Angeles, Marja Gimbutas? Aceasta madona impreuna cu micutele rotite de la Vinca, estul Serbiei de azi, sunt primele exemplare ale unui scris logic din istoria omenirii. Daca aveti un internet puteti intra pe http://www.dacia.org in Muzeul Virtual Dacic la pagina „The Ancient” si „The First”, sau, din acelasi muzeu, navigati spre „History began at Mitoc”, sau pe http://www.ournet.md/~ancient unde in stinga, sus, puteti accesa intrarea pe Madonna of Rast (sa-i multumim lui Andrei Vartic, din Basarabia, care, prin studiul serios al resurselor stiintifice moderne, a reusit sa adune impreuna aceste informatii in carti si pe internet).

(2-) unghiurile, paralelele si romburile, plasele si zig-zagurile gasite la Ocna Sibiului, care ar reprezenta un alt scris logic din mileniul VII i.d.H. De ce aceste lucruri trebuie sa le aflam din cartile americane de arheologie si nu din cele rom^nesti?

(3-) Tartaria, scris pre-sumerian, din cadrul culturii Turdas? Cu 1500 de ani inaintea „primului” scris din Sumer! Dar cine a auzit de istoricul turc de origine rom^na Ali Ekrem, care aminteste de cea mai veche cronica turca, tradusa si in germana, franceza, rusa, inca din secolul XVIII si in care se vorbeste de „Tara rom^nilor”, in anul 839. Cine a auzit de atlasul german din anul 1826 care arata popoarele Europei anului 900 si unde „Walahii oder Rumany” se intindeau pina la Nipru, mentionindu-se si 5 voevodate. Cine a auzit de descoperirea scrisorii unui conducator cazar, referitoare la secolul VIII, in care se vorbeste de Tara Ardil, cu circa 100 de ani de venirea ungurilor? Deci cuvintul Ardeal nu vine din ungurescul Erdely. Cine a auzit de lucrarea preotului si arheologului ungur Lukaacs Karoly, care nu numai a pastorit, dar a si sapat in zona lacului Balaton, gasind urme arheologice de palate, biserici si conace boeresti din secolul X. Lucrarea lui se gaseste la Biblioteca Academiei ungare de Stiinte si cine este curios (daca se gaseste cineva) o poate studia. Dar de „Cronica imparatului german Friedelich al II-lea Barbadossa „, care prin anul 1189 atesta existenta unei Tari rom^nesti denumita „Walahia”, situata intre Dunare si muntii Carpati, descriindu-i cu lux de amanunte granitele, s-a auzit in cartile noastre de istorie? Cine a auzit de arom^nul bulgar Stefanovsky si de descifrarea inscriptiei de pe inelul de la Celei (vechea Sucidava), precum si a inscriptiei de pe inelul de la Ezerovo, cu un alfabet grecesc in limba arom^na? Cine a auzit ca raspindirea credintei lui Hristos s-a facut in limba daco-rom^na de catre sf. Andrei, fratele lui Sf. Petru si de catre Sf. Pavel la sudul Dunarii? Vezi biblia lui Wilfila. Cine a auzit de descoperirea carturarului rom^n din secolul al IV-lea Aeticus Dunareanu, intitulata „Cosmographia” scrisa in limba rom^na, carpato-dunareana, cu un alfabet geto-dacic, limba vorbita de cele 3.000.000 de locuitori de pe vremea lui Burebista. Noi am vorbit aceeasi limba daco-rom^na in fata romanilor, gotilor, gepizilor, hunilor si slavilor. In raportul diplomatului bizantin Panites Priscus, aflat in anul 448 la curtea neimblinzitului Atila, se mentioneaza citeva cuvinte clar rom^nesti ca : meiu, mied, coliba, iar la masa data de Atila in cinstea diplomatilor s-a vorbit in limba Au-sonica, daco-rom^na. Cine a auzit de Codex Rohonczy, o veche cronica rom^neasca din secolele XI-XIII insumind 448 de pagini, scrisa in limba carpato-dunareana, latina dunareana arhaica, cu alfabet geto-dac, pe care rom^nii il mai foloseau si pe vremea lui Vlad Teprs (vezi Hasdeu) contine indemnuri la lupta ale domnitorului Vlad, ca si al altora, impotriva migratorilor pecenegi cit si a ungurilor (condusi atunci de Stefan I sI II-lea). Trebuie sa-i multumin profesorului doctor in istorie Augustin Deac care nu a lasat aceste informatii sa se piarda. Le puteti gasi pe internet http://www.dacia.org, la Dacian Virtual Museum, sau in revista Dava International , http://www.iatp.md/dava, patronata de Andrei Vartic.

Re-intorcindu-ne la Nicolae Densusianu trebuie sa mentionam ca prin iubirea lui curata, aleasa, cinstita si erudita dorea numai de a pune in lumina, cat mai mult, partile bune ale neamului daco-rom^n, si ai arata trecutul cat mai inalt; el Nicolae Densusianu, continua si azi sa fie sursa de inspiratie si un adevarat erou al istoriei adevarate a poporului dacorom^n. Deoarece latinismul persista si azi, deoarece urmasii celor ce au promovat acea „greseala” in istoria noastra continua sa o promoveze, consider ca opera lui Nicolae Densusianu trebuie nu numai popularizata, dar si interpretata in lumina noilor descoperiri din domeniul istoriografiei si arheologiei. Azi ea se dovedeste mai veridica decat oricand. Nu putem trece prin viata mergand cu ochi inchisi, refuzand sa-i vedem opera, sa i-o citim. Nu putem trece prin viata ce urechile astupate refuzand sa auzim comentariile facute de cei ce refuza sa accepte faptul ca nu am existat pana in anul 106 d.H. Nu putem accepta faptul ca legiunile romane au patruns in Dacia, au cucerit 14% din teritoriu pentru o perioada foarte scurta istorica, 165 de ani, si ca, peste noapte, toata populatia Daciei, ocupata sau nu de romani, a inceput sa vorbeasca cea mai perfecta limba romanica, fara a ne intreba: chiar asa sa fie? Sunteti siguri ca de la soldatii romani, sositi din toate colturile lumii, Africa, Palestina, Germania etc.au invatat dacii latina? Chiar de la acesti soldati, care nu o vorbeau ei insasi, sa fi invatat-o ei ? Nu cumva are mai mult sens ceea ce ne dovedeste N.Densusianu: ca dacii vorbeau „latina vulgara” si ca nu printr-o relatie sexuala la nivel de soldati romani versus fete/femei dace s-a produs acest miracol? Doamne, de cate suferinte si umilinte ar fi fost scutit poporul nostru daca nu exista un Grigore urmat de o trupa de prozeliti neganditori, daca opera lui N.Densusianu ar fi fost privita cu mai multa seriozitate si obiectivitate! Cine dintre oamenii nostri de stiinta au expus originea poporului nostru mai limpede si mai hotarat? ONOARE MEMORIEI LUI. Onoare si respect pentru cel ce a fost si va ramane la dacorom^ni Nicolae Densusianu.

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: